Plante


    Păpădia, vindecătoarea ficatului. 

   Rădăcina şi frunzele sunt bogate în fructoză şi inulină, conţin principii active, acizi fenolici şi steroli. Frunzele au în compoziţie şi flavonoide, săruri de potasiu şi cumarine. 
  În scopuri alimentare şi medicale se recoltează toate organele plantei (frunze, tije, rădăcini), cea mai indicată fiind recoltarea părţii aeriene (herba) împreună cu rădăcina. 
   Frunzele bazale se adună primăvara devreme, pentru a fi consumate proaspete, în salate. 
  Tulpinile (tijele) se adună fără floare, din aprilie până în septembrie, pentru a fi mâncate câte 8-12 în fiecare zi. 
  Rizomii şi rădăcinile se recoltează în lunile iulie-octombrie, când au un conţinut maxim de taraxacină (principiu amar) şi de inulină. 
  Uscarea se face la soare sau artificial, la 40-500C. 
  Tratează bolile de ficat şi de bilă. 
   Substanţele active care se găsesc în păpădie stimulează activitatea stomacului, a ficatului şi a bilei, având un efect diuretic care ajută organismul să elimine toxinele. De asemenea, conţine substanţe care protejează celulele hepatice şi are un efect tonic asupra ficatului. 

   Forme de preparare în uz intern :

  - infuzie din două linguriţe plantă uscată la 250 ml apă clocotită; se infuzează 10-15 minute,
se strecoară şi se beau zilnic 2-3 
ceaiuri puţin amărui, după mesele
principale, timp de 4-6 săptămâni, având efecte în purificarea sângelui, icter, colecistite, dischinezie biliară, normalizarea circulaţiei sângelui, ateroscleroză, reumatism, gută, afecţiuni cronice ale aparatului urinar, vindecarea varicelor şi ulcerelor varicoase şi eliminarea toxinelor din organism;
  - decoct din amestecul de 40 g herbă uscată de păpădie, 20 g frunze de mesteacăn, 15 g flori de 
soc şi 25 g scoarţă de cruşin sau 
herbă de volbură, din care se ia o 
linguriţă de 250 ml apă rece; se fierbe 5-10 minute, se infuzează acoperit 15 minute, se strecoară şi se beau zilnic 2-3 ceaiuri călduţe şi neîndulcite între mesele principale, într-o cură de peste o lună, având efecte în combaterea obezităţii şi celulitei;
  - salată din 100 g frunze tinere, recoltate primăvara până în mijlocul verii, care se ţin 30 de minute în apă sărată pentru a îndepărta gustul amărui; se mărunţesc şi se amestecă cu 25 g pătrunjel verde, 50 g praz tocat, 15 ml ulei, sare, piper, oţet şi mărar. După o cură de două săptămâni are proprietăţi nutritive la convalescenţi şi la persoane anemice, aducând organismului un supliment de săruri (ex. calciu, magneziu), compuşi proteici şi substanţe antibiotice naturale; 
  - tulpini (tije) fragede, mestecate în gură, pe stomacul gol, câte 5-8 bucăţi pe zi, timp de 2-4 săptămâni, cu efecte de ameliorare rapidă a durerilor reumatice şi a inflamaţiilor glandulare şi hepatice, stimularea funcţiei vezicii biliare cu dizolvarea şi eliminarea calculilor biliari, combaterea dischineziei biliare, gastrite hiperacide, ateroscleroză, gută, depurarea sângelui, afecţiuni ale splinei, evitarea stării de oboseală şi lipsa de energie.
  - Sucul din rădăcini tonifică organismul - suc din rădăcini proaspete şi frunze, preparat în lunile august-septembrie, prin adaos de glicerină (o lingură), apă şi alcool de 90°; se ia câte o lingură, de 3 ori pe zi, timp de 3-6 săptămâni, fiind indicat în obezitate, reumatism, litiază, stimulent al funcţiilor hepatice şi renale; elimină calculii biliari, şi intervine în stări de oboseală, astenie nervoasă, afecţiuni dentare, revigorarea tenului şi în boli circulatorii.
  Datorită proprietăţilor depurative, scade colesterolul din sânge. Este un bun aperitiv, tonic şi reconfortant; 
  - suc din flori de păpădie (90 ml) în amestec cu 270 ml suc de morcov sau 120 ml suc din salată de grădină, cu efect în bronşite; 
  - vin de păpădie dintr-un kg flori, care se fierb în 4 litri de apă timp de 10 minute; se lasă să macereze 20 ore, se strecoară şi se adaugă 500 g zahăr; după răcire se pune drojdie de vin pentru fermentaţie; 
 - tinctură de păpădie din 100 g rădăcini proaspete în 18 ml alcool 90°, 15 ml glicerină şi 17 ml apă; după macerare timp de 7 zile se strecoară şi se iau câte 15-20 de picături, de 2-3 ori pe zi, într-o cură de 4 săptămâni, având rol de drenaj al aparatului renal şi al vezicii biliare; 
  - pulbere din rădăcini şi frunze
  • uscate şi măcinate fin, din care se iau câte 5 g pe zi, în 3 reprize; se ţin sub limbă timp de 7-10 minute, după care se înghit cu miere;
  • rădăcinile crude, spălate şi curăţate, mestecate în gură, au efecte în purificarea sângelui, îmbunătăţirea digestiei şi accelerarea diurezei, cu eliminarea toxinelor nocive din organism. 

 Silybum marianum, sau armurariul

  Seminţele de armurariu s-au folosit şi se folosesc pentru tratarea diverselor hepatite, cirozei, litiazei biliare, icterului, dar şi pentru unele afecţiuni ale rinichilor. 

 Constituenţii chimici principali, responsabili pentru efectele benefice ale armurariului sunt flavonolignanii (1,5% – 3%), mai cunoscuţ sub denumirea generică de silimarina.
  In cazul administrării de seminţe sau fructe crude, se pot folosi până la 12 grame pe zi împărţite în 2-3 reprize. 

 Rostopasca

  Este un adevărat panaceu pentru bolile de ficat de orice natură. Şi-a dovedit eficienţa în tratarea hepatitei A, hepatitei B, a cirozei hepatice. 

 Prin efectele sale drenoare şi tonice, stimulează regenerarea celulei hepatice. Totodată, funcţionează şi ca un bun antiviral, motiv pentru care hepatitele se pot ameliora sau chiar vindeca în urma administrării preparatelor de rostopască. Pentru afecţiunile hepatice se recomandă consumul a două-trei căni de ceai pe zi, timp de maximum o săptămână. 
 De la rostopască se culege partea aeriana a plantei, adică tulpina, frunzele și florile, pe timp frumos, însorit, în zile fără ploaie 
 Imediat după culegere, tupinile de rostopască se pun la uscat în strat subțire, într-un loc umbros și lipsit de umiditate. 

 Sunătoarea (Hypericum perforatum L.) 

 Este întâlnită în toată ţara, de la câmpie până în regiunea subalpină, dar cu precădere în regiunea deluroasă în fâneţe, locuri necultivate, ochiuri de pădure. Se folosesc doar părţile aeriene ale plantei, înflorite.

  Ca şi infuzie se poate administra de trei ori pe zi, preparată din 2-4 g de plantă în 200 ml apă fierbinte.
  Pentru a realiza un extract hidroalcoolic se foloseşte o parte plantă (100 g) şi o parte (100 g) alcool 25%; se lasă câteva zile (5-7 zile) să se extragă substanţele active. Se administrează oral 2-4 ml din acest extract de trei ori pe zi. 
 Se consideră perioda de recoltare întraga perioadă de înflorire, respectiv din lunile iunie până în septembrie. Se culege vârful tulpinilor înflorite, prin tăiere, în zilele uscate şi însorite. 
 Uscarea se face la umbră, în locuri foarte bine aerisite, în strat gros de maximum un centimetru şi jumătate. 
 După uscare, iarba de sunătoare se păstrează în pungi de hârtie, în locuri lipsite de umiditate şi fără lumină. 

  Macese 

 Prin continutul de substante active (vitaminele A, D, E, B1, B2, K), zaharuri, uleiuri volatile, lecitina si minerale (calciu, magneziu fier, potasiu) sunt considerate un medicament naturist, revigorant, care alunga oboseala. 

  Cum se prepara infuzia? Doua linguri de macese proaspete sau o lingura de macese uscate zdrobite se pun in 200 ml apa clocotita. Ceaiul se lasa la infuzat timp de 15 minute; dupa aceea, se strecoara si se bea caldut. Se beau doua cani de ceai de macese pe zi. Are efect diuretic si grabeste eliminarea nisipului dar si a pietrelor de la rinichi
  Macesul menţine buna funcţionare a vaselor capilare şi normalizează circulaţia sângelui. Substanţele antiinflamatoare şi antioxidanţii conţinuţi de măceşe joacă un rol protector pentru inimă şi pentru aparatul cardiovascular.
 Infuzia de măceşe ajută la scăderea tensiunii, reduce efectul colesterolului "rău"şi diminuează inflamaţia vaselor de sânge. Totodată, ceaiul combate anxietatea, greţurile, palpitaţiile, viermii intestinali şi creşte secreţia biliară, fapt care-l recomandă în afecţiunile ficatului.
Infuzia de măceşe: Două linguri de măceşe proaspete sau o lingură de măceşe uscate zdrobite şi o cană cu apă clocotită.
 Fructele se pun într-o cană de porţelan , iar deasupra se toarnă apa clocotită.
 Ceaiul se lasă la infuzat timp de 15 minute; după aceea, leacul se strecoară şi se bea călduţ.

  Decoctul de măceşe 
 Ingrediente: 2 linguriţe de fructe uscate, presate şi 500 ml de apă. 
  Fructele se fierb în apă timp de zece minute. 
 După răcire, ceaiul se strecoară, se îndulceşte cu miere şi se bea pe parcursul zilei pentru problemele de stomac. 
 Lichiorul de măceşe 
 Ingrediente: 1 kg de pulpă de măceşe, 500 g de miere, 3 litri alcool de secară sau ţuică de casă. 
 Preparare: Ingredientele se amestecă şi se lasă la macerat, la cald, timp de 21 de zile, într-un vas de ceramică sau de sticlă. În final, se filtrează şi se consumă câte 50 ml pe zi în caz de anemie şi în perioade de convalescenţă.

  Ienupărul 

 este un arbust cu o forţă miraculoasă de a sintetiza un complex de principii active eficiente în tratarea a peste o sută de afecţiuni. 

 Rezultatele curelor cu boabe de ienupăr sunt deosebit de favorabile în tratarea  bolilor aparatului digestiv (afecţiuni gastrointestinale, hepatită, pancreatită, ciroză hepatică, ascită, dischinezie biliară, litiază biliară etc). 
 Se iau 4 linguri pe zi de infuzie sau decoct din boabe de ienupăr (două linguriţe fructe uscate la 200 ml apă). 

 Salvia 

 Nu este doar un medicament natural cu multiple aplicatii, ci si un leac excelent pentru mentinerea sanatatii. 

  In tratamentul hepatitei, este recomandata pulberea de salvie deoarece stimuleaza secretia biliara. Se obtine prin macinare cat mai fina cu rasnita electrica de cafea. 
 Depozitarea pulberii de salvie se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum doua saptamani (deoarece uleiurile volatile se evapora foarte rapid). 
 De regula, se administreaza de 3-4 ori pe zi, cate o jumatate de lingurita rasa, pe stomacul gol. 

 Brusturele 

 Il intalnim prin locuri virane, pe langa zavoaie inundabile, pe langa garduri, drumuri, cai ferate si la marginile padurilor. 
  Pentru tratamente se utilizeaza radacina care se recolteaza ori in toamna primului an de crestere sau in al doilea an de vegetatie, primavara. 

 Indicatii terapeutice: radacina de brusture contine fibremal ce au capabilitatea de a incorpora compusi toxici, eventual ingerati pe cale orala, cum ar fi policlorobenzenele ajutand la eliminarea acestorat 
 Brusturele mai are si o actiune hepato-protectoare impotriva multor agenti hepatotoxici. 
 Pentru uz intern se vor folosi radacinile taiate in 4 si uscate. 
 Intrebuintari si retete naturiste cu brusture
  - decoct: se maruntesc 2 lingurite de radacina , se lasa in repaos 5 minute un pic umezite cu apa, dupa care se introduc in 250 ml de apa si se fierb timp de 20 – 30 minute. Se administraza 2 cani pe zi dimineata si spre seara. 
  - macerat: intr-un vas nemetalic se asaza planta maruntita in cantitate de 4 linguri, peste care se pune 1 litru de apa. Amestecul se acopera si se lasa sa dospeasca timp de 8 ore. 
 Dupa aceasta perioada se strecoara si consuma fractionat pe durata unei zile intregi.